Azi mă simt o străină pe propria-mi scenă. Mi se pare că toate regretele mă ajung din urmă ca nişte nisipuri mişcătoare otrăvite. Mă încolţesc gânduri străine şi dureroase. Simt cum mă scufund într-un abis necunoscut şi acid. Şi doare. Şi fug, dar n-am unde.
Sentimentul imi este cunoscut, sa stii. Important este sa nu incercam sa fugim. Nu asta e solutia cu toate ca asa pare a fi. Fii puternica, trebuie sa fie bine. Vei vedea. :)
RăspundețiȘtergereImi place cum ai descris starea de disperare . .insa trebuie sa infrunti problema si nu sa fugi de ea.
RăspundețiȘtergereP.S. te invit pe blogul meu :)