Români vs. străini în aeroport

   Ieri noapte la ora 03:45 am ajuns la aeroport, unde am mers să o conduc pe mama care a plecat în SUA în  vizită la sora mea. Pe lângă zborul ei mai erau încă două, cu destinaţia Italia, respectiv Anglia.

   Lume multă, de toate felurile, deci un bun prilej de observare a compatrioţilor şi nu numai. De ce vă povestesc toate astea? Fiindcă vreau să vă împărtăşesc şi vouă uimirea mea, nefondată aş putea spune acum, care are ca sursă de provenienţă simplitatea cu care am deosebit românii de străini în aeroport (şi num ă refer aici la limba vorbită, ci la atitudine şi stil vestimentar). Ei bine…let’s get started!

   Româncuţele noastre majoritatea erau pe tocuri cui de 10 cm, purtau maieuri cu paiete şi fel de fel de mesaje neinteresante, fustiţe până sub fund, iar ca topping unele şi-au expus, inevitabil, pielea MULT PREA ciocolatie ( ca să nu zic carbonizată).

    Românaşii erau şi ei prezenţi, unii mai pensaţi decât o femeie, alţii cu tricouri Gigolo Americano, iar alţii cu kg de aur atârnând de gât şi încheietură. A…şi cu tatuajele la “purtător”.

   Toţi aparţinătorii categoriilor descries (mai erau şi români decenţi, evident) vorbeau tare, de parcă pe cineva interesa că domnişoara X şi-a uitat periuţa de dinţi acasă, sau că pe Y l-a rugat mama să îşi pună “o tablă de slănină” în geamantan. Plus că din când în când se auzea sunând ostentativ câte un telefon pe ritmuri house sau de manele.

   Ce vă puteţi dori mai mult, dimineaţa la 4 într-un aeroport când încercaţi să mai împărtăşiţi câteva cuvinte cu persoana pe care o însoţiţi, înainte de despărţire?

   Acum să trecem la străini. Ce aş putea să vă zic?

   Fetele erau îmbrăcate foarte lejer, cu blugi, tricou, cardigan şi sandale sau tenişi, iar băieţii şi ei la fel de lejer. Pai domnule de atitudine nici nu mai are rost să vorbim! Nici nu ştiai că sunt acolo decât dacă treceai pe lângă ei şi prindeai frânturi de conversaţie în engleză şi chineză/japoneză, după caz.

   Cu ce credeţi voi că ne mai deosebim de străini?